Pași pe sfârșit de vară

Libellula fulva mascul în lacul de la Reci

Ieri m-am apucat să scriu și am scris cât pentru două articole. Așa că le-am despărțit. În curând îl voi publica și pe cel despre colecția de coliere.

Până atunci, nu știu cum am ajuns să fac o trecere în revistă a verii mele. Poate în ideea că fiecare dintre noi a avut o vară frumoasă, deși despre a mea nu ți-am zis mare lucru până acum.

Am pus și niște poze drăguțe care nu își aveau locul pe altundeva și sper să îți placă.

Din ce a fost compusă vara mea?

  • o plimbare mirifică prin Ostrava și pădurea aferentă cu un om tare, tare drag și care-mi va rămâne în amintire pentru totdeauna pentru tot ce mi-a oferit în primăvara acestui an (mai multe despre această misterioasă persoană despre care nu am povestit încă aici cu o altă ocazie, poate, dacă îți dorești);
  • o despărțire în gara Svinov din Ostrava de același om drag și încă doi oameni dragi care ne-au însoțit la gară;Prieteni dragi în Ostrava
  • o călătorie la clasa Business într-un tren către Praga și o explorare de 3 zile a capitalei cehe, cu bune și rele (m-am rătăcit prin oraș a doua seară, după ce am mers pe jos de-a lungul Vltavei câteva ore și s-a făcut noapte, căutând o milonga care era de fapt pe partea cealaltă a unui deal);
  • o întoarcere în România cu avionul aproape gol (10 pasageri și două stewardese simpatice – măcar Tarom știe să își aleagă însoțitoarele de zbor și după alte criterii decât numărul de concursuri de ”Miss” câștigate) – fără peripeții, doar emoții foarte mari pe care le simt abia acum și nu înțeleg de ce;
  • câteva săptămâni de agitație datorate: finalizării lucrării de disertație, a cărei structură s-a schimbat cu două zile înaintea predării finale; finalizării zecilor de flori pentru vitrina din centrul orașului, care de fapt nu a fost atât de urgentă până la urmă; găsirii unui spațiu de locuit ca să nu o mai invadez pe sora mea care a fost foarte drăguță și m-a găzduit mai  mult decât ar fi fost neapărat nevoie;

    Flori in vitrina-1

    O mică parte din florile realizate pentru vitrină. Nu par așa mari, dar fiecare petală este realizată dintr-o foaie A4.

  • mutarea într-o garsonieră la curte – a părut o idee bună la momentul respectiv, însă acum știu mai bine – dacă ai vreodată de gând să faci așa ceva, gândește-te mai întâi la toate persoanele care locuiesc în aceeași curte și la faptul că tot ce vorbești cu oricine se aude până în casa vecină, pe lângă faptul că dacă nimerești și niște vecine mai ”povestitoare” care au impresia că nu știi că vorbesc despre tine doar pentru că vorbesc în altă limbă (pe care tu o înțelegi, dar ele nu știu asta), n-o să ai cea mai faină experiență posibilă;
  • câteva săptămâni de muncă asiduă la atelier, pe care l-am pus pe picioare și care acum numără: o imprimantă multifuncțională cu care pot să imprim orice e maxim aproximativ A4, o masă de călcat, role de satin multicolore, două busturi de făcut poze cu coliere, un display rotativ solar cu care am făcut deja niște teste, o grămadă de cutii cu autoformare, mici și drăgălașe, ca să ajungă florile cu bine în toate colțurile țării și, inovația inovațiilor, unealta pe care abia acum am reușit să o pun în funcțiune datorită faptului că săptămâna aceasta am făcut rost de butan lichid pentru ea, noul meu Dremel Versatip căruia îi voi face probabil în curând și un review și pe care îl folosesc să tai pătrate de satin cu viteza vântului;
  • o tabără la munte pe banii statului pentru că am avut rezultate așa de excelente la învățătură și pentru că am avut un pic de noroc – pe lângă excursia din prima zi în care am urcat Jepii Mici și care a fost superbă până la ora 5 când ne-a prins furtuna pe Caraiman și a trebuit să coborâm cu telecabina, înghețați și uzi până la piele, în celelalte zile nu am putut merge nicăieri datorită vremii ”excelente” de început de august în Bucegi;
  • niște plimbări faine cu ai mei la Reci și Balvanyos și Lacul Sfânta Ana, locuri pe care le ador și le recomand cu mare, mare drag (mai jos ai o selecție a celor mai drăguțe poze din excursiile acestea – în rezervația de lângă Reci există dune de nisip și toate cărările sunt mai fine decât nisipurile din Mamaia, iar lângă Sfânta Ana este de vizitat Tinovul Mohoș, cu specii protejate de plante și arbori de 200 de ani de 1.5 metri înălțime);
  • întoarcerea în mica și răcoroasa mea garsonieră și lansarea colecției de coliere-fructe-de-pădure.

Am ajuns la momentul actual, în care îți scriu cu puțin înainte de a-mi face din nou bagajele ca să mă mut pentru a treia oară anul acesta.

Poate fi incredibil, dar nu e prima oară când mă mut de trei ori într-un an. Deja am făcut-o de atât de multe ori încât nici nu mă mai afectează.

Da, e puțin greu să-ți pui toate lucrurile în cutii și să te trezești că ai nevoie de ceva care e în ceva cutie neidentificabilă, dar trece după două-trei zile.

Dacă ai nevoie de ajutor sau sprijin moral când te muți, scrie-mi sau sună-mă și te voi ghida prin noul meu sistem pe care l-am creat în ultimii cinci ani, în care m-am mutat doar de zece ori.

Așa că dacă voi fi puțin absentă în perioada ce vine, să nu îți faci griji, am suficientă experiență în această activitate încât să mă pot numi expert și să o scot cu bine la capăt, cu sprijinul celor dragi.

Sper că ți-au plăcut mini-poveștile (dacă îți dorești, le voi extinde) din ”raportul” meu de vara aceasta și sper că ai avut o vară relaxantă și, dacă îți place aventura, și mai plină de peripeții.

Îți mulțumesc că îmi ești alături.

Andi

Lasă un răspuns: