Fluturii își iau zborul 8

Trei fluturi cucuieti

Trei fluturi își iau azi zborul spre o nouă casă. Poza nu e cea mai bună, dar e tot ce-a putut face bietul meu telefon. Parcă ar fi un apropos la adresa mea, un fel de ”nu-ți mai schimbi și tu telefonul cu ceva mai performant?”.

Culmea e că îmi doresc să fac asta, dar în același timp nu-mi doresc. Cel curent e funcțional, cam slab, dar mă scoate din situații în care prinde bine o inteligență artificială cu acces la internet și de obicei când am nevoie de ceva mai performant întreb în jur.

Toată lumea are telefon de ultimă generație și-l folosește mai puțin ca mine. Eh, mofturi.

De fapt, cel mai mult mă deranjează că am dat o grămadă de bani pe el (pentru mine, să zicem – decodat, nou, nu chiar orice no name) și acum valoarea lui, dacă ar fi să îl dau mai departe cuiva, e aproape nulă.

Cum să își piardă un obiect valoarea de la 500 de lei la nimic într-un an? Ce-i cu lumea asta?

Vreau să mă răzvrătesc împotriva consumerismului și mecanismul meu, cam timid încă, este atelierul. Atelier în care am acumulat prea multe materiale și unelte și acum mă dau afară din casă, că n-am timp să lucrez cu ele.

Motiv pentru care, de altfel, activitatea mea în atelier devine din nou un hobby, în mod oficial, căci PFA-ul și-a îndeplinit misiunea.

M-a ținut pe linia de plutire un an și jumătate, mi-a dat o mare provocare (30 de mărțișoare în câteva zile, 50 de fluturi în două săptămâni, într-o casă în care lucrurile îmi stăteau în cutii de câteva luni, toate după program, să ne-nțelegem) și m-a învățat că mai am multe de învățat până să am propria afacere așa cum mi-o doresc.

Voi susține în continuare ateliere și voi scrie tutoriale, căci de fapt asta îmi place cel mai mult să fac. Poate voi reuși să scriu și niște diagrame pentru croșet, am în plan niște idei frumoase, numai timp să fie.

Iar cu stresul comenzilor luat de pe cap, s-ar putea să apară niște timp. Desigur, pe lângă pedalat și admirat natura, doar nu degeaba m-am mutat la poalele Făgetului.

Mă gândesc să înființez un ONG. De fapt, de mulți ani m-am gândit să înființez o asociație cu toți oamenii mei faini ale căror valori și calități nu sunt deloc evidențiate în organizațiile din care fac momentan parte.

Dar acum destul despre mine, tu ce mai faci?

Hugs,

Andi


Lasă un răspuns:

8 gânduri despre “Fluturii își iau zborul

  • Anca

    Multumesc mult pentru ajutor!! Am gasit o multime de organza!!! :-))) Citisem si articolul tau „De unde imi iau materialele…”, dar nu ma lamurisem si cu asta. Bun articolul acela!
    Cutii de la Paff am comandat si eu acum, sper sa fi nimerit bine masurile! 🙂 Ma gandesc sa pun in cutie folie de parchet de 2,5 mm, alba, ca sa protejeze produsul si sa-i dea un aspect mai frumos pe interior.
    Am sa continui sa citesc articolele tale, mereu descopar ceva interesant!
    Cu drag, Anca!

    • Andi Bede

      Dragă Anca,

      Mă bucur tare mult că ai reușit. Nu știam de folia de parchet, e o idee bună, mai ales dacă ai produse fragile, ca cele din lut, sticlă sau porțelan. Sunt curioasă ce lucrezi, nu ai lăsat un link să văd și eu 😀

      Te mai aștept cu drag,
      Andi

      • Anca

        Buna seara Andi! 🙂 Iarta-ma ca n-am mai raspuns! Am avut cateva zile mai pline! Cu drag iti voi arata ce lucrez, cand o sa am un link :DD Deocamdata e in stadiul de proiect, in capul meu! :-))
        Iti multumesc mult pentru raspunsuri! Spor la toate cele ce-ti doresti!!

  • Anca

    Buna Andi!! De cateva zile rasfoiesc blogul si ma bucur sa gasesc atatea informatii utile, de la organizare la fotografiat profesional :D, de la ingrijit pistolul de lipit si pana la experientele tale la targuri! Multumesc!
    Vroiam sa te intreb cum faci cutiile de transport? Sau de unde le iei? E si asta o problema, cand vrei sa trimiti departe ceva foarte delicat. Si trebuieste o cutie exact pe masura! Si organza in diferite culori de unde iei, ca am vazut la tine atatea frumuseti!! M-am uitat prin mercerii, dar n-am vazut.
    Multumesc mult! O zi frumoasa si spor in ceea ce visezi sa faci!! Anca

    • Andi Bede

      Dragă Anca,

      Mulțumesc de mesaj și aprecieri. Ar trebui să organizez un pic mai bine aceste articole, să fie mai ușor de găsit și citit.

      Pentru flori am folosit cutii cu autoformare pe care le-am cumpărat pe două dimensiuni, să încapă și florile pe clame normale, și cele pe clame mari.

      Am cumpărat cutiile de pe paff.ro, văd că între timp și-au actualizat design-ul. Pretul cutiilor variază în funcție de numărul de bucăți, cu cât iei mai multe, cu atât sunt mai ieftine. Sunt și alte firme care fac și comercializează online cutii cu autoformare, le găsești ușor online.

      Pentru obiectele mai mari, cum ar fi cordeluțele, am folosit cutii reciclate din competiții la care am participat ca voluntar. Sunt bune pentru expedieri, dar nu arată la fel de bine.

      Cât despre organza, în mare parte am cumpărat-o din merceriile Nico Claus de aici din Cluj-Napoca, dar am cumpărat și online. Online am găsit pe farzat.ro o gamă destul de largă de culori, dar din ce văd în imaginile de pe site este și lucioasă și mai mată. Cred că cel mai bine să discuți direct cu ei, să îi întrebi.

      Sper că te-au ajutat răspunsurile mele și că mai vii în vizită.
      Să ai mult spor!
      Cu drag,
      Andi