Flori albe de salcie pentru mireasa 2

Cercei din matase, sub forma de floare de salcie, cu frunze din cristale si elemente aurii.

Pentru luna martie pregătisem un design nou, o floare de salcie din mătase pe o clamă crocodil. Unor prietene li s-a părut foarte elegantă şi eu am fost tare mândră de ea pentru că e aşa mică şi fragilă, dar în acelaşi timp comunică forţa de revenire a naturii. Aşa că a trebuit s-o refac. De data aceasta, am făcut nişte flori albe de salcie, să zicem că sunt mâţişori tineri de tot, preţioşi.

Cercei din matase, sub forma de floare albă de salcie, cu frunze din cristale si elemente aurii.

Cercei din matase, 4 cm, sub forma de floare de salcie, cu frunze din cristale si elemente aurii.

Am realizat florile într-o formă potrivită pentru o nuntă. Modelul a stat la baza unui set cu flori de păr şi cercei pentru nunta unei prietene, cu accente de auriu şi cristale transparente. Fiecare petală a fost împăturită cu grijă şi lipită astfel încât să fie rezistentă, dar să îşi păstreze fragilitatea. Nici nu mă aşteptam ca cerceii să iasă atât de bine.

Elementele aurii cu pietricele au provenit dintr-o sursă anonimă. Am dat peste ele la un bazar cu lucruri gratis, o ediţie nouă faţă de cel despre care scrisesem prima oară. Iniţial nu ştiam la ce să le folosesc, proveneau dintr-o bijuterie stricată, însă aceasta este magia reciclării. Foarte repede am găsit o utilizare pentru ele şi chiar mă bucur că au venit la momentul cel mai potrivit

Din fericire, am găsit şi de cumpărat astfel de pietricele. Din păcate, sunt extrem de scumpe, pentru că trebuie luate en gros. Mă mai gândesc dacă are sens o astfel de investiţie şi între timp voi utiliza alte bijuterii ieşite din uz pentru a le da o nouă şansă la viaţă.

Cum ţi se par? Ai purta ceva asemănator cu aceste flori albe de salcie la nunta ta?

Flori albe de salcie - matase alb-crem, cu stamine din cristale cu accente aurii, prinsa pe un pieptene de 4 cm.

Floare de salcie din matase alb-crem, cu stamine din cristale cu accente aurii, prinsa pe un pieptene de 4 cm.

 


Lasă un răspuns:

2 gânduri despre “Flori albe de salcie pentru mireasa