De unde cumpăr pânză pentru iia mea? 21

Detaliu iie guler incretit Valcele Covasna

Cauți pânză topită? Pânză de casă găsești prin târguri, cam greu, însă pentru pânza de bumbac/pânza topită din comerț, am făcut o listă cu dimensiuni/prețuri. O găsești mai jos.

De prea mult timp urmăresc proiectul Semne Cusute și îmi doresc și eu să mă apuc de treabă. Acum că fac parte și din grupul public de pe facebook Transilvania coase iie, nu mai am nici o scuză.

Detaliu iie guler incretit Valcele Covasna

Când vor fi gata pozele și după ce am o confirmare din partea unor oameni mai pricepuți, voi pune aici un link la albumul complet cu tot ce am găsit în Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe

Am citit, mi-am ales un model (secret, haha, îl fac public după ce îl lucrez/adaptez) și acum vreau să-mi iau pânză. Dar de unde?

N-am nici o șansă să găsesc pânză de casă prea curând (nu la un preț care să mi se pară decent), așa că trebuie să mă orientez către alte surse.

Am găsit pe blogul Ioanei Corduneanu, coordonatoarea mișcării Semne Cusute și cea care s-a sacrificat pentru a salva motivele românești, o listă cu posibile surse de materiale și accesorii, probabil acumulată din experiența tuturor din grupul Semne Cusute în acțiune.

Am căutat toți furnizorii din listă și, pentru că vreau să am acces la ce am găsit până mă hotărăsc ce să-mi iau pentru prima iie și pentru că cred că te ajută și pe tine să nu cauți din nou, iată ce am găsit, în ordine aleatoare:

Am mai căutat pe internet și aici sunt câteva rezultate:

  • O mercerie la care eu apelez mereu pentru panglici, are și ea niște pânză topită, în trei nuanțe: nude, roz și cafe au lait. Dacă ai chef de experimente colorate, prețul e destul de bun, un metru la 1.3 m lățime e 13 lei. Comanda se face prin mesaj privat și vine doar prin curier, așa că dacă ai nevoie doar de un metru de pânză nu prea merită.
  • Pânză topită albă, bumbac, comandă minimă de 5 metri de lățime 1.3 m, la 13 lei metrul. Aceeași problemă cu curier și ramburs. De ce nu acceptă lumea plata în cont/cu cardul în România?
  • Cică se găsește pânză topită și în Sfântu Gheorghe, la magazinul de deschidere al Textila Oltul. Familia mea cumpără de acolo bumbac normal (de foarte bună calitate), în cupoane rămase de la valurile pregătite pentru export. Mâine dau o tură pe la magazin să îi întreb de sănătate și dacă zvonul cu pânza topită are vreo sămânță de adevăr în el. Update: zvonul era doar atât, un zvon. Textila Oltul nu a produs și nu produce pânză topită, doar pânză crudă.

Pe lângă lista menționată mai sus, mai este o listă și aici, cu numere de telefon de la doamne care țes la război și încă un furnizor care nu impune comandă minimă, cu pânză topită de un metru lat de 1.5 m la 12-15 lei și transportul prin curier cu ramburs (din nou). Dacă ești din Timișoara, ai noroc, că nu mai ai de plătit curieri și poți vedea pânza pe viu.

Comentarii și observații

Update 22.09.2016: Am discutat cu domnul Daniel (mai jos la comentarii) la telefon, am aflat că produce pânză topită de două grosimi, la un preț foarte bun (dar vinde la val). Am lăsat numărul de telefon în comentariu.

Mi se pare doar mie, sau distribuitorii de pânză pentru ii din țara asta sunt toți cu nasul pe sus și nu se ocupă de clienții lor pentru că știu că clienții nu au alternative mai bune? Atât de jos s-a ajuns cu respectul pentru potențialii clienți??

Am găsit un producător român de pânze de mega calitate, dar care cu siguranță nu vinde persoanelor fizice și nici nu are prețurile afișate pe site.

E vreo rușine să îți afișezi prețul pe site? Ce dacă un val costă câteva sute de euro? Nu e normal? Se sperie cumpărătorul și pleacă de pe site când vede prețul sau pleacă dezamăgit că nu există preț și trebuie să îți scrie un email în neant?

Dacă magazinul respectiv avea prețurile afișate, aș fi pus un link aici, că ar fi fost o informație validă, verificabilă și valabilă pentru toată lumea.

Update despre paiete: am găsit paiete metalice în România, la un magazin online de la care am comandat acum câțiva ani. Îmi voi comanda pentru cămașa pe care am ales-o, dar nu știu când o voi și crea.

Dacă mai știi surse de materiale faine și accesibile, lasă mai jos un comentariu, sau direct în grupurile menționate mai sus.

 Spor la treabă!

Andi


Lasă un răspuns:

21 gânduri despre “De unde cumpăr pânză pentru iia mea?

  • Daniel

    Buna ziua
    Panza topita aveti perfecta dreptate ca este scumpa dar pe noi producatorii nu ne intreaba nimeni daca producem sau vindem la magazin se vinde cu preturile de sus mentionate eu vand cu 10 lei metrul dar minimul de colet este 35 de metri liniari adica cativa metri din magazin nr-ul de tel este 0751343380 va astept cu comenzi

  • ionica

    Asi dori si eu sa cos o ie, desi sunt croitor nu am cusut pana acum asa ceva, stie cineva unde as putea lua cateva indrumari practice?

  • Alta Iulia :-)

    Multumesc pentru ideile si sfaturile expuse aici!

    Si eu intentionez sa cos o iie, dar nu am habar de unde sa gasesc panza adecvata in zona Vaslui / Iasi. Ma puteti ajuta cu un sfat?

    E foarte frustrant sa doresti sa faci ceva si sa nu ai mijloacele adecvate!
    In rest spor la treaba tuturor celor care deja sunt in proces de creatie! 🙂

    • Andi Bede

      Dragă Iulia,

      Iartă-mă că n-am răspuns până acum, se pare că acest comentariu a scăpat atenției mele. Pentru zona Vaslui/Iași nu prea am cunoștințe, teoretic doamnele care țes (din lista de mai sus) sunt din Moldova, Bucovina, nici nu mai știu.

      Ai reușit ceva cu telefoanele acelea? Ai găsit ceva potrivit online? Ai încercat să întrebi pe grupul Semne Cusute în Acțiune?

  • Radu R.

    Bună,

    Poate mă puteți ajuta cu un sfat, o direcție.
    Caut pânză potrivită pentru a coase o cămașă tradițională cu mărgele (bărbătească). Dețin o astfel de cămașă, este moștenire, dar nu-mi vine. Vreau să cos singur o replică, care să mă cuprindă. Se pare că tatăl meu a fost mai suplu. 🙂
    Da, știu sunt bărbat. Dar de mic am brodat, cusut, țesut, croșetat … am răbdare și sunt meticulos. M-aș apuca de un astfel de proiect (chiar dacă au trecut 20 de ani de când n-am mai cusut), însă nu mai are cine să mă îndrume pentru materiale (pânză, ață, mărgele). Croiala o voi copia, modelul la fel. Dar am nevoie de o pânză. Se pare că nu este una ca pentru ie. Trebuie să fie densă, groasă, rezistentă. Cămașa cu mărgele, are câteva kg bune.

    Voi alege ca model una dintre aceste cămăși, iar dacă-mi iese le voi replica pe toate 3: https://www.dropbox.com/sh/c5bt1x3zcdqa4zf/AADdjCbGc6prMdLOpU3QGKvYa?dl=0

    Merci
    Radu R.

    • Andi Bede

      Dragă Radu,

      Foarte frumoase cămășile și inițiativa! În Transilvania, din ce-am văzut eu, se folosește pânză groasă de casă. În lista de mai sus, prima este o doamnă care țese pânză de casă. Mai sunt încă trei în această listă de pe grupul Transilvania coase Iie.

      Ați intrat pe grup? Acolo sunt persoane cu mult mai multă experiență decât mine care vă pot îndruma (eu sunt abia la început de drum… acum învăț).

      Cât despre mărgele, pot să vă recomand mărgelele Preciosa, sunt uniforme și rezistente în timp (nu ca cele chinezești). În România găsiți în acest magazin online diverse culori, la punguțe de 50 de grame, dimensiunea 10/0, adică 1.5 mm. Altundeva nu am găsit și nici nu mai caut, că am încredere în acest magazin și are prețuri decente. Ca mărgele uniforme mai găsiți Toho, dar la 3 lei/10 grame crește costul foarte mult pentru o astfel de cămașă.

      Sper că vă ajută informațiile și că ne țineți la curent pe grup!
      Andi

  • Mirela

    Salut!
    Si eu locuiesc in Cluj Napoca si caut o panza buna pe care sa cos ii. Inca nu am gasit una potrivita. Daca gasesti ceva ok pe Cluj te rog sa-mi spui si mie. Si da, pozele nu sunt clare, detalii de moliciunea materialului… nu gasesti pe internet.
    Multumesc,
    Mirela

    • Andi Bede

      Dragă Mirela,

      Da, te voi anunța dacă găsesc ceva. Cauți pânză topită sau de casă (mai moale sau mai rigidă, stil tradițional)? Acum în weekend am fost la o nuntă semi-tradițională și am admirat cămăși vechi, foarte frumoase, cusute pe pânză de casă, dar e greu de purtat și e foarte rigidă. Ești în vreun grup pe facebook? Găsești Transilvania coase iie și grupul Semne Cusute în acțiune, am văzut acolo ceva discuții de comenzi de materiale de la București. Întreabă și acolo, vezi pe cine mai găsești în Cluj.

      La model te-ai gândit? 😀
      Cu drag și spor la treabă,
      Andi

  • Iulia

    Buna ziua.
    Si eu caut o panza buna de cusut o ie. E ceva nesfarsit si obositor sa cauti panza asta.
    Panza de casa aproape ca mi-am pierdut speranta sa gasesc, iar ca sa comand, ma tem ca nu-mi permit deocamdata.
    Panza topita am gasit doar foarte incretita si (dupa cum spun chiar vanzatoarele) cred ca oricat as calca-o nu scap de dungi, asa ca ar arata botita.
    Am gasit pe net diverse surse, dar fotografiile ori nu sunt clare, ori imi arata acelasi lucru: panza topita gofrata. E greu sa te hotarasti la ceva fara sa vezi clar si e si mai greu ca dupa ce platesti taxele postale (care mai au putin si ajung cat valoarea coletului 😀 ) sa vezi ca in colet nici macar nu e ceea ce iti doreai sa fie.
    Daca ati gasit un material bun pentru ie, va rog sa-mi spuneti si mie.
    Multumesc.

    • Andi Bede

      Dragă Iulia,

      Mare dreptate ai. Nici eu încă n-am găsit pânza pe care să cos prima iie. Să nu fie nici prea tare, nici prea moale, nici prea fină. Am găsit însă două pânze de in, una topită și una nu. Cea topită se găsește aici în Cluj-Napoca, la 27 de lei metrul liniar, e albă și finuță, dar nu ca bumbacul topit, e destul de deasă și firul destul de gros, dar totuși se poate lucra pe ea. Cealaltă e mai groasă și mai ”ca la țară”, deși e foarte uniformă și se găsește în două nuanțe, alb și crem, la 13 lei metrul în Sfântu Gheorghe, într-o mercerie de cartier. Am uitat să-mi iau ultima oară când am fost pe acolo, cred că ar merge la o cămașă de Covasna, că și cele din muzeu sunt mai groase decât ce cămăși am mai văzut. De cusut ambele sunt bune, dacă te interesează, povestim în privat. Iar dacă între timp găsești o sursă bună, mai lasă aici un comentariu și pentru ceilalți vizitatori.

      Mulțumesc pentru vizită și pentru mesaj. Să ne auzim în curând cu bine!
      Andi

      • Lavinia

        Bună! As vrea o adresa la magazinul din Sfântu Gheorghe dacă se poate…as vrea sa cumpăr și eu material pentru ie. Multumesc

        • Andi Bede

          Dragă Lavinia,

          Magazinul acela e lângă piață, pe strada Banki Donath. Cum mergi dinspre piață spre strada Nicolae Iorga, pe stânga. E un magazin micuț, iar pânzele de care zic sunt pe dreapta, cum intri.

          Sper să găsești ceva și să ne anunți ce iese 😀
          Cu drag,
          Andi

    • Andi Bede

      Super, mă bucur tare mult că mi-ați scris. Dar cel mai mult m-aș bucura să puneți o descriere mai detaliată pe site-ul propriu și eventual să argumentați de ce e de cea mai bună calitate de pe piață, iar comentatoarelor să le răspundeți cu ce mi-ați spus și mie. Cred că vor aprecia. Iar vizitatorii vor ști că au cu cine discuta. Are sens ce zic?

    • claudia

      Am cumparat eu panza topita codul 102, este ok doar ca este subtire si se creponeaza usor, eu personal nu as recomanda-o decat persoanelor cu experienta la cusut. Pentru cineva ca mine, care eram la prima ie a fost o „crima” sa cos pe aceasta panza.