Cum să o dai în bară bine de tot cu telemarketingul


Ești o bancă măricică și ai destui clienți încât să crezi că s-au plictisit deja de serviciile tale și te aliezi cu o companie de asigurări să oferi super-pachete clienților de care ai reușit să te ții în ultimii ani. Te asociezi și cu o firmă de telemarketing, să-ți facă treaba pentru tine, tu doar să aștepți să intre banii. Firma de telemarketing angajează copii pe care-i trimite direct în ”arenă” cu un text în față și o listă de numere de telefon. Nu iei în considerare cât de multe gafe poate face cineva care n-are nici în clin, nici în mânecă cu ce îți dorești tu să vinzi. Să vină banii…

O fătucă cu o foaie în față sună la al cinșpelea număr de telefon de pe listă, poate persoana de la ”capătul celălalt” nu îi închide în nas când aude numele băncii care și-a vândut lista de contacte și ”aveți câteva minute la dispoziție?”.

Răspunde omul normal, ieșind de la serviciu, așteptând tramvaiul. Avem minute, cum să nu. Ce să facem în următoarele 40 de minute, cât se târăște tramvaiul pe linie vreo 8 km până acasă.

Și începe potopul. Dar nu înainte să precizeze că convorbirea va fi înregistrată, pentru controlul calității, vezi-doamne. ”Fiindcă sunteți un client fidel și bla bla bla bla, am pregătit o super ofertă de nerefuzat în care se întâmplă 10000 de chestii și primiți 50000 de avantaje dacă vă lovește mașina sau alunecați în baie”. ”Cum vi se pare supe oferta noastră?”.

Neluând în considerare că este absolut irelevantă părerea oricui cu privire la un număr pe care și l-a scos cineva din… cap într-o ședință de ”marketing”, insistă pe ”cum vi se pare oferta?”. Primește un răspuns sec ”Irelevantă”, la care reacționează cu ”Nu vă aud, se întrerupe”. Nu serios, la ce te aștepți când vorbești cu cineva într-un tramvai din România.

Insistă în continuare pe ”cum vi se pare oferta” și ”nu vă aud” la fiecare răspuns, parcă ar vorbi singură. Apoi când monologul din tramvai se mută spre motive concrete pentru care toată mega oferta este irelevantă pentru persoana în cauză, fătuca murmură un ”o zi frumoasă” și închide.

După ce a turuit minute întregi chestii irelevante, în loc să încerce să mai tragă de situație, să înțeleagă măcar ce ar putea face mai bine la următoarea convorbire ca poate-poate peste câteva apeluri nesolicitate să facă o vânzare, fătuca se dă la fund și trece la următorul de pe listă.

De-asta nu-mi place mie ce aud la telefon de fiecare dată când mă sună un număr necunoscut și răspund, că cine știe cine poate fi.

Ascult cu răbdare aceleași replici expirate, rumegate și scuipate de niște copii care n-au nici un habar cu ce se mănâncă vânzările, nu au auzit în viața lor de marketing sau de ideea de a asculta dorința unui om căruia vor să îi ofere ceva (chiar dacă oferta ar suna cu adevărat bună, aș refuza-o din principiu, cine știe ce se ascunde în spatele unei oferte care pare bună, dar e prezentată atât de trist).

Le ascult așa cum îmi ascult prietenii când povestesc ceva. Cu o minte deschisă, încercând să mă pun în locul celui cu căscuța pe cap. Dar concluzia e mereu aceeași.

Amatori, amatori care nu și-au pus niciodată o întrebare în viața lor, darămite despre produsul pe care îl vând.

Amatori cărora nu le-a trecut vreodată prin gând să se pună în postura celui pe care îl sună, să-și dea seama dacă și-ar asculta bălăriile (răspunsul e evident).

Amatori care visează ca după doi-trei ani de call-center să treacă la rol de team-leader și manager.

Amatori care nu-și pun problema că, dacă vor continua să producă în ritmul în care o fac, mai degrabă va da firma faliment în doi-trei ani.

Dar nu-i nimic, că mai apare o firmă de call-center un bloc mai încolo peste o lună. Este la modă să suni oamenii pentru nimic, poate unii sunt atât de proști, că nu-și dau seama că vânzătorul habar nu are ce vinde.

De vreo trei ani primesc telefoane de la același departament care îmi face o super ofertă de asigurare (de viață, de sănătate, de rahat, cine mai știe câte pachete au acolo pentu cei cu prea mult timp liber) și de fiecare dată persoana cu care am vorbit nu avea habar despre ce vorbește, darămite despre cum se face o vânzare. Și dau vina atât pe banca care mi-a vândut numărul de telefon firmei de asigurări (firmelor? nu știu, nu am reținut niciodată numele firmei), cât și pe toți cei implicați în procesul pe care tocmai l-am descris.

Dar poate anul viitor când mă sună cu încă o ofertă mirobolantă de asigurare de viață eternă (criogenic vorbind), s-ar putea să mă apuc să-i țin o lecție omulețului ”de la celălalt capăt”, care va fi luat prin surpindere.

Mă întreb ce fac cu înregistrările convorbirilor, alea pentru ”controlul calității”…

Lasă un răspuns: